Practica Reiki

Pentru mine, reiki este o practică spirituală. A o primi în viața ta înseamnă să ai o anumită deschidere și să simți că există ceva dincolo de minte.

Undeva în tine trebuie să existe credința că omului i s-a dat capacitatea de a se ajuta și singur, împrietenindu-se cu energia sa vitală, simțind-o, înțelegând-o și alegând să aibă o relație cu aceasta.

Reiki este o cale de a cunoaște această energie vitală, a felului cum ea curge prin noi toți, pe pământ, în univers. Reiki este o cale regală de a ne cunoaște și experimenta esența a ceea ce suntem cu adevărat. Ceea ce iubesc la reiki este faptul că îți dă libertatea de a o cunoaște și singur, de a crește în ea, de a deveni independent, în timp, de cel care te inițiază, prin practică și dedicare. Tu stabilești până unde mergi.

Am fost inițiată ca și Maestru Reiki în 2010 și pot să spun că mi-au luat 8 ani ca să devin unul, pe deplin. Atât de frumoasă este această practică, care crește odată cu tine și cu propria înțelegere.

Acum, mă ocup doar de inițieri. Ce înseamnă asta, a fi inițiat în reiki? Înseamnă că vei participa la un curs, urmat de o inițiere: modul prin care energia vitală este întărită în sistemul tău energetic. Apoi, tu îți vei face autotratament în funcție de gradul în care ai fost inițiat/ă. Pentru ca tu să susții în continuare acel nivel energetic necesar echilibrării tale.

Avem și un corp energetic, asta deja este dovedit și științific, de multă vreme. Cultura occidentală neglijează acest aspect și, tocmai de aceea, energia vitală din corpul nostru își pierde fluxul corespunzător stării de echilibrul. De aici pot rezulta boli, stări emoționale neplăcute (apatie, plictiseală, lipsă de sens, epuizare, etc) sau alte consecințe rezultate din stări energetice alterate.

Cu ajutorul acestei practici, pentru că nivelul energiei vitale este restabilit, se poate ajunge la o viață echilibrată. Reiki nu este un panaceu universal și nimeni nu-ți poate garanta exact un rezultat, dar, datorită echilibrării nivelului de energie vitală, această practică nu poate fi decât una benefică și oricine poate fi inițiat. Doar așteptările și nerăbdarea îi pot diminua din efecte.

Toți cursanții mei care au fost dedicați, făcându-și autotratamentele, mi-au spus că această practică le-a schimbat în bine viața. Că, după autotratament,e au început să aibă o anumită claritate, un alt nivel de energie, o altă abordare în privința vieții și a lor înșiși. Bineînțeles, acest fapt nu poate decât să mă bucure și mă simt încântată să fac parte din acest proces.

Practica reiki cuprinde 3 grade pentru a putea fi facilă de asimilat de către cursanți, și eu nu doar că le recomand ca ele să se ia exact în ordine, dar nici nu procedez altfel. Adică, fiecare grad se ia în parte și următorul doar după minimul de zile de practică recomandată aferent gradului.

Ne-am obișnuit să consumăm rapid informațiile și să practicăm pe fugă, dar aceste lucruri contrazic chiar esența oricărui demers spiritual, care înseamnă tocmai reconectare fără forțare, ci treptat, până atingi o stare de grație.

Eu un astfel de Maestru sunt, care respect această practică așa cum a fost creată și apoi modelată. Lucrul fiecăruia cu energia oferă suficientă personalizare, astfel încât practicile să le lăsăm așa cum sunt, practici întocmite după îndelunga experimentare a antecesorii noștrii.

Gradul I. În cadrul cursului aferent acestui grad vei afla ce este reiki, cum a fost redescoperit de catre Mikao Ushui și cum a ieșit el din Japonia. Vei afla informații despre câmpul tău energetic, despre chakre și despre pozițiile mâinilor pentru autotratamentul ce urmează să ți-l faci zilnic timp de 21 de zile, după acordaj.

Acordajul în sine durează în jur de 10 minute, timp în care maestru reiki va amplifica, prin tehniciile învățate ca și maestru și prin practica sa îndelungată, energia ta vitală, aducând-o la nivelul său optim. Stările sunt plăcute, unele persoane putând simți căldură, relaxare, sau o stare de bucurie.Cursul și acordajul pot dura maxim 3 ore în funcție de numărul de participanți, dar nu pot fi mai mult de 3.

Unul dintre principiile reiki se referă la circulația energiei în univers și pe pământ. Ceea  ce un inițiat reiki trebuie să înțeleagă este faptul că i se oferă ceva ce există deja în univers, dar eforturile celui care face asta, trebuie recompensate. De aceea, niciodată, reiki nu se dă fără o formă de răsplată. Pentru că, o practică spirituală te învață responsabilitatea și una din formele ei, este ca tu să prețuiești ceea ce primești și să compensezi printr-un efort, susținând astfel fluxul energetic.

În termenii cei mai facili, banii sunt energia prin care poți compensa ceea ce primești. De-a lungul timpului, am avut și alte înțelegeri cu cei care își doreau să fie inițiați, dar nu-și permiteau să plătească în bani. Un maestru este liber să decidă cum să-și valorifice eforturile și cum este cel mai onest și autentic mod de a fi responsabil pentru propriile nevoi.

Deci, energia compensatoare pentru reiki gradul I este de 300 lei.

Gradul II. Cunoscând deja energia în urma autotratamentelor, acum este timpul să înveți cum să amplifici lucrul cu ea și cum să o folosești chiar și pentru ceilalți. Aceste lucruri le înveți la curs, curs urmat, bineînțeles de acordaj. De data aceasta, pentru că tu ai lucrat cu energia și ți-ai întărit legătura cu ea, poți susține un alt flux și asta se va întâmpla în cursul acordajului de gradul II: se mărește canalul prin care primești energie.

Durată totală maxim 3 ore, maxim 3 cursanți, practică zilnică post acordaj 62 de zile, energia compensatoare: 300 lei.

Gradul III. Ei, ce minunat dacă ai ajuns aici!

Percepția despre acest nivel este deseori greșită pentru că, a fi inițiat în acest grad depinde exclusiv de maestru, nu doar de o perioadă minimă de autotratament de la ultimul acordaj. Am întâlnit uneori cursanți supărați pe ai tor maeștri pentru că aceștia nu voiau să-i inițieze în gradul III. Eu nu inițiez cursanți ai altor maeștrii pentru este important să știi întregul demers al unui cursant, dar și ceea ce i s-a predat și cum.

De aceea, te sfătuiesc să găsești maestrul pe care îl simți pe sufletul tău, a cărui fel de a preda și de a te îndruma, să ți se potrivească. Să ajungi să ai încredere în el că, dacă nu îți acordă inițierea, are un motiv întemeiat. Ți-ai dori să te trimită nesigur și necopt în lume? Maestru înseamnă să vrei să dai mai departe această practică. Sunt persoane care nu au abilități pentru a preda, de exemplu.

Inițierea în gradul de maestru, atunci când nu se dorește a fi și Maestru Profesor, se poate trata distinct. Găsește o persoană pe sufletul tău și vei construi o legătură frumoasă și de încredere care va fi benefică pentru amândoi.

Practica reiki este un demers spiritual, mă repet, și omul modern stă prost la capitolul răbdare. Recomandarea minimă ca și perioadă trecută între gradul I și III, este de 2 ani. Exccepții pot fi făcute, dar ele vor fi decise de către maestru.

Durată curs: personalizată, doar un singur cursant odată. Practică post acordaj: min 93 de zile. Energie compensatoare: personalizată.

Atunci când îți iei o inițiere într-un grad, ești doar inițiat. „Devii” acel grad prin practică, deschidere și înțelegere. Îți spuneam la început că am fost inițiată în anul 2010 în gradul de Maestru, dar, simt că am devenit pe deplin unul, în anul 2018.

Sper că ți-am fost de folos, expunând felul cum simt eu această practică pe care o iubesc: reiki.

Dacă mai ai nevoie de detalii, scrie-mi pe mail la: roxana1juverdeanu@gmail.com sau sună-mă la 0726.723.161. Dacă vrei să știi când este următorul curs apasă aici. Cursurile și inițierile se desfășoară în Alba Iulia sau, la cerere, și în alte localități dacă există un grup format. 

Mulțumesc pentru atenția ta și-ți doresc reconectare fumoasă cu tine însăți și cu energiile tale.

Roxana Juverdeanu
Maestru Reiki
Consilier în transformare interioară.
Creatoare de programe pentru cunoașterea și dezvoltarea sinelui.