Practica Frumosului

Practica Frumosului

Bine ai venit în spațiul unde se învață arta de a trăi frumos.

Modul prin care înveți această artă nu este unul obișnuit, de aceea îți propun să intri cu mintea și cu sufletul deschis.

Arta de a trăi frumos înseamnă să te cunoști, să te iubești, să te bizui pe tine și pe capacitatea ta de a-ți făuri o viață pe care să o simți frumos. Eu nu cred într-o viață trăită frumos, decât atunci când omul este echlibrat pe toate planurile sale: trup, minte, suflet, plus o practică spirituală. De fapt, cred că acesta este secretul unei astfel de vieți.

Practica Frumosului este un fel de școală în care învățăm această artă, dar o școală dedicată elevului, inițiatului. O astfel de practică aduce în viața ta schimbări, le susține sau chiar le generează conștient. Până la urmă, nu asta ne dorim?

Atelierul experențial este atelierul în cadrul căruia înveți experimentând, scopul său final fiind ca tu să poți face schimbările pe care ți le dorești, în viața reală. Și tu participi cu idei, provocări, soluții. Deci, atât eu ca și Fondator și Trainer, Roxana Juverdeanu, cât și Cursanții/Inițiații, creăm o experiență din noi înșine.

Aceste ateliere sunt create în jurul anumitor jocuri la care noi participăm și le construim din mers, ajungând să găsim soluții împreună. Găsind soluția împreună, prin conștientizare și participare activă, atunci tu poți aplica acea soluție și în viața ta.

A lucra într-un  grup de transformare interioară este un mare dar. Pentru că se creează o dinamică extraordinară, o oglindire într-un sens constructiv, nu ceea ce înseamnă în mod obișnuit un grup. Nu uita ce fel de oameni spun „Da” unor astfel de ateliere. Oameni faini, deschiși, care prețuiesc adevărul și munca cu ei înșiși. În cadrul acestor ateliere, noi suntem unii pentru ceilalți un dar.

Cei care își doresc să participe la aceste ateliere sunt cei care chiar vor să practice ceea ce au citit și auzit în cărți de dezvoltare personală și spirituală, care vor să aplice, care vor o comunitate în care să împărtășească și să găsească resurse pentru propria lor transformare interioară.

Tânjim după o comunitate în care să fim autentici, tânjim după oameni cu preocupări comune și, de multe ori, ne pierdem această minunată parte din noi, sufletească/spirituală, pentru că nu-i găsim pe cei care să vorbească limba sufletului nostru, astfel, încurajând autenticitatea din noi înșine.

Visul meu este să creez o astfel de comunitate de oameni minunați. Știu deja mulți asemenea oameni care abia așteaptă să se adune, să cultive o altfel de stare frumoasă și o energie specială în viața lor. Susținerea este foarte importantă. Noi ne putem dărui asta.

Practica Arta de a trăi frumos (ATF), cuprinde 2 mari etape:

  • Etapa 1 : Decodează-ți viața.
  • Etapa 2:  Decodează viața.

1. Etapa Decodează-ți viața este o etapă de descoperire, de auto-cunoaștere, de înțelegere a modului în care ai ajuns să fii cine ești, de ce reacționezi așa cum o faci, de ce alegi ceea ce alegi, cum ai ajuns să repeți niște tipare care observi poate că îți fac rău, cum să schimbi aceste tipare și cum să te raportezi la ele.

Un pas esențial în această etapă îl constituie modul cum te raportezi suferință, indiferent pe ce cale vine ea. Foarte mulți oameni sunt blocați în traume din trecut, mai ales din vârsta mică, când nu aveam abilități de gestionare a ceea ce ni se întâmpla. Și, din păcate, nici când am crescut, nu am avut de unde să învățăm. Practicând arta de a trăi frumos, vei învăța cum să te eliberezi, cum să renaști, cum să crești și să te raportezi la provocările care apar trăind.

În urma acestei etape tu îți vei lua puterea înapoi, devenind stăpânul vieții tale. Desigur, ca orice demers oarecum și spiritual, transformarea nu se va face peste noapte. Dar, arta de a trăi frumos, îți oferă toate resursele de care ai nevoie, începând de la corp, continuând cu mintea, emoțiile, sufletul, până la dimensiunea spirituală, fiind o practică holistică, adică, o practică care te vede și te tratează ca și întreg.

2. Etapa Decodează Viața este etapa în care ești pregătit/ă să explorezi dimensiunea spiritualității și să o aduci în viața ta de zi cu zi, ca și cum, a fi spiritual este la fel de normal cu a avea un corp fizic.

Este o etapa avansată, de o frumusețe greu de descris. Este etapa în care începi să colaborezi cu viața și devii responsabil pentru ceea ce ești, de ce energii susții și amplifici, o etapă în care cunoști modul potrivit de a te raporta la ceilalți. Aceasta etapă este o etapă a integrității, a disciplinei și a măiestriei.

Fiecare etapă este împărțită în pași mai mici și fiecare dintre acești pași va fi abordat, în cadrul atelierelor experențiale. Uneori, poți descoperi ceva la tine în cadrul atelierelor, ceva pe care vrei să-l aprofundezi. Poți face asta în cadrul consilierii în transformare interioară pentru a lucra personalizat. Îți spuneam că arta de trăi frumos este practica care te poate susține în orice etapă ești și pe toate planurile: trup, minte, suflet, spirit.

 

Cine este creatoarea Arta de a trăi frumos? Numele meu este Roxana Juverdeanu. Am început din 2003 să lucrez la abilitățile mele, de la dezvoltare personală, la inteligență emoțională, de la Reiki, la lucrul cu arhetipurile. Am ajuns la o asemenea disciplină, încât, am ales izolarea voluntară timp de 10 zile neîntrerupte, adică fără niciun contact uman, fără tv, internet, cărți. Doar 10 zile cu mine însămi, în meditație. A fost, așa cum am intuit, o experiență extraordinară, care m-a schimbat profund, în timpul căreia am găsit pacea, liniștea și credința pe care le căutam de mult.

Practica mea este vastă și, deloc întâmplător, am fost atrasă și am studiat omul cu toate dimensiunile sale, holistic, ajungând să pot oferi servicii în toate aceste domenii. Studiind site-ul artadeatraifrumos, îți vei da seama la ce mă refer.

Primul Atelier cu tema „Cine sunt eu?” este în data de 26.01.2019, orele 15.00 - apx. 18.00, în Alba Iulia.

Preț participare: 80 lei. Locuri disponibile: 6. Încrieri la tel. 0726 723 161.

Aștept cu mare drag, să ne cunoaștem.

Roxana Juverdeanu
Consilier în transformare interioară.
Creatoare de practici pentru cunoașterea și dezvoltarea sinelui.